E Decembrie iubire...

E decembrie iubire...

Sunt in starea in care nu-mi gasesc cuvintele. Vreau sa descriu ce traiesc de o luna, astazi, si cuvintele care le cunosc imi par prea putine pentru a transmite ce simt. Sunt imbratisata din toate partile iar mintea in zboara spre o singura fiinta...

Mai stiti cand vorbeam despre iubire neconditionata si acel El? El, care am crezut ca exista doar in imaginatia mea, si aveam doar senzatia ca-l vad din cand in cand in cate un om care imi traversa viata? Mai stiti ca ziceam ca il voi gasi, sau ma va gasi? Si va aduce-ti aminte credinta mea oarba in iubirea neconditionata?

Exista! Toata indoielile s-au disipat, ca o ceata cand rasare soarele. Totul este limpede. Fiecare pas si-a gasit ecoul si parca am fost intr-un treasure hunt, unde cumva fiecare miscare a fost indrumata pe cale. Totul se leaga...L-am cunoscut, este parte din mine si impreuna suntem Unu, intr-o absoluta armonie.

Exista o lume diferita, in care inainte eram singura...acum, suntem doi. Exista realitatea "Cealalta", unde sincronizarea, coincidentele, iubirea necondintionata, in care nu se asteapta nimic de la celalalt iar orice gest, cuvant, flow...sunt facute pentru bucuria celui care primeste. Regulile din lumea noastra par imposibile de afara, dar aici, totul este posibil. Vorbim de alte dimensiuni, de interactiuni libere, de sinceritate, de viata in cea mai simpla forma a ei, in care orice provocare apare, se discuta pe loc, se echilibreaza si se arde. In care comuniunea cu universul exterior, natural, este vibrational absolut, iar nivelul la care comunicam este atat de inalt, incat uneori nici nu folosim cuvinte. Si ne bucuram ca traim ca oameni, ca suntem Aici si Acum si ca invatam si evoluam impreuna...

Iar daca inchidem ochi, ne deschidem unul celuluilat, si ne imaginam ca ne luam in brate, la kilometri distanta...simtit. Ratiunea doarme...iar sufletele noastre se manifesta...

Asa trebuie sa fie, asa Este, si noi suntem doar un exemplu, ca se poate...


ps: Noiembrie a fost intr-adevar "Sincronizare"...iar Decembrie are un flow de "Purificare", in care lucruri ascunse sau amanate, ies la suprafata, iar noi, in iubire, le eliberam.

E decembrie iubire...si Te Iubesc!

Pentru Noiembrie

Trebuie intai sa spun ca mi-e dor de mare. Imi vine sa rad cand ma gandesc la vara asta nebuna. Sick frate! In tot sensul cuvantului, in cele 4 vanturi...Ce fluturi am in stomac cand ma gandesc...Pfoai, pai eu de atunci, ma trezesc dimineata zimbind...si nu exagerez. Nu stiu ce s-a intamplat dar Marea...anul asta...m-a schimbat...mi-a luat toate bagajele si m-a lasat sa plutesc linistita si intr-un relash total. O ador...e..e tot ce imi trebuie, si imi da exact ce am nevoie. Are grija de mine... (acum incep sa rad cu lacrimi ca mi-a intrat in playlist Morsa de la Kumm)

Si mai rad ca imi vad cutia pe jumatate goala de Skittles Crazy Sour...sursa mea de energie in Vama..."Aveti incredere in curcubeu!", eh da, ca bine a zis si Ziggy Marley "There's a rainbow in the sky, all the time, don't be blind".

Woai si vreau sa ajung la Kumm in Cluj pe 6, vinerea asta...si nu vreau sa merg singura [edit ulterior...nu m-am mai dus :(]...Si simt ca o sa fie nebunie si delir...ca doar ii Vinerea Magica :D "N-ai decat sa ma cauti si o sa te gasesc" [Hai noah ca mai limpede de atat nu are nici un sens sa fiu :))]

Simt eu asa, ca Noiembrie vine cu niste flow-uri geniale...pluteste in aer si vad sclipiri in aer. Ma gadila si numai ideea la cat o sa ma distrez luna asta...din lucruri mici, mari...lucruri simple sau intortocheate, ba chiar si stand in pat si numarand caii verzi de pe pereti sau fugind prin oras de sus in jos (pe laterale acum nu vreau sa o iau..sic! :)))

Astea's flow-uri de scortisoara si poze din Vama...de asta o iau pe aratura. Ba mi-e dor, ba incep sa rad cu lacrimi la cate chestii faine s-au intamplat de atunci incoa'. Bah...misto, ce sa zic? Ma bucur de nou ca un copil mic...si cum fiecare zi e ceva nou...ies in balcon si rad la soare (si pe urma fug rapid in pat ca-i frigul de pe lume)

Good ripples friptilor si dubiosilor ca stiti voi care sunteti (numa cineva anormal ca tine sau ca tine, e in stare sa citeasca fragmentele mele de ganduri)

ps: Laitmotivul lunii este : "Sincronizare". Nu va uitati asa la monitor ca am dreptate...vorbim in Decembrie :)))

Samhain Blessing

Anotimpul luminii se incheie perfect in aceste ore, iar anotimpul intunericului vine in intampinarea noastra. Ma bucur ca ma sincronizez si petrec acest timp meditand la perioada dintre cele doua sarbatori celtice, Beltane(15 Mai) si Samhain (31 oct-1 nov) care incadreaza ceea ce anticii numeau "season of light". A fost o perioada superba, in care am avut sansa de a scoate la suprafata, la "lumina", multe rani si provocari pe toate planurile. Le-am constientizat si am fost ghidata cu grija de sufletele din jurul meu, in asa fel incat am reusit sa invat lectiile pregatite. Acum, sunt linistita si impacata iar ceea ce inainte as fi numit "greseli", pot spune ca sunt oportunitati. Spun asta pentru ca recent, am facut din nou cunostinta cu mine, cu un nou Eu. Am descoperit noi modalitati de a reactiona in situatii aparent complicate. Detin autocontrol care izvoraste in momentele necesare si am rabdarea sa astept momentul oportun in care deciziile mele sa primeasca valoare. Nici mai repede, nici mai tarziu, ci atunci cand este timpul lor. Incerc sa nu ma mai sperii asa de usor, si sa nu mai proiectez scenarii in viitor pe care sa le traiesc la intensitatea unei eventuale indepliniri. Acest lucru aduce nefericire iar eu rezonez acum cu ceva diferit, din gama opusa a sentimentelor. Ating din nou echilibrul interior, de care aleg doar sa ma bucur, fara sa analizez in exces motivul si scopul lui. Si foarte important, nu mai port lupte in mine intre ce simt si ce ar trebui sa simt. Timpul si energia mea, le indrept spre adevar, pe care il celebrez si accept in toate valorile lui. Ce ma intriga, este ca am reusit sa dezleg lanturile care imi provocau dependente. Prieteniile si orice fel de relatie, se bazeaza la comuniunea a doua entitati care aleg sa fie impreuna, isi respecta liberul arbitru si se bucura de prezenta celuilalt in viata lui/ei. Mai mult de atat, este prea mult. Iar cand vine momentul ca unul sa mearga mai departe, pe un alt drum, decizia este respectata si tratata cu libertate maxima si bucurie. Asa consider ca e corect. Atunci, cum pot eu sa ma supar pe cei de langa cand aleg sa-si continue evolutia intr-un mod diferit de al meu? Sau de ce m-as simti vinovata cand eu aleg sa ma indepartez? Toti suntem interconectati, nimic nu dispare si totul se transforma...Sunt aici sa cresc, sa invat si sa ajut, sa fiu fericita, sa iubesc si sa visez...

Va urez ca energia sarbatorii de Samhain, a focului primordial, sa va echilibreze si sa va eliberati de orice durere v-ar apasa acum. Zeul si Zeita sa va binecuvanteze!

~Pentru fiecare sfarsit, un nou inceput...~

Scrisoare intentio-sa spunem-nata

Stimate domn,

Va scriu cu intentia de a va relata un eveniment care a avut loc in seara aceasta la Festival. Nu am indraznit sa va scriu de ieri, desi atunci a avut loc pentru prima oara...intamplarea. Astazi, doar s-a repetat. Dar m-a convins. V-as fi scris in versuri, in limbi straine dar nu mi-am gasit argumente solide pentru a face asta. Voi incerca sa fiu concisa si sa va fie cu ingaduinta, daca ma voi indeparta de la subiectul principal - intamplarea -, sa nu va incruntati. In ce tine de exprimare, sper sa va fie pe plac. Muza invocata ca inspiratie s-a lasat asteptata si am fost nevoita sa o concediez.

Rabdare domnul meu, acum ma intorc la ce este de adevarat important. Cum am inceput, in seara aceasta de Brumarel tarziu (Octombrie), urmarind un film despre Statia Mir si apoi despre artisti si lupta artei cu moartea, mi-a suflat peste frunte zeita Atena, ganduri revelatoare. Anume, independentul sentiment de a impartasi bucuria si emotia mesajelor din film, cu cineva ca domnia voastra, care cu siguranta a-ti fi savurat calitatea si profunzimea ideilor. Trecerea timpului mi-a fost invatator si din intelepciunea sa mi-a daruit taina intelesa astazi. "Conectati suntem cu totii, asemeni radacinilor de maslini, si pentru a patrunde in adancurile simtamintelor, este necesar ca valul Iluziei sa fie inlaturat." Am inceput sa rad pentru ca v-am simtit prezenta calda si zimbetul, iar aceasta, s-a perpetuat, existand chiar in momentul in care va scriu. M-am bucurat pentru ca norii tristetii nu m-au amenintat si o noua victorie isi poate deschide aripile.
Va marturisesc ca placerea oferita de compania voastra a ramas neschimbata, desi posibilitatea de a comunica este in prezent, restransa. Pastrez asemeni unei dragi comori discutiile noastre si sper ca zeii sa ne binecuvanteze cu zile linistite in viitor, pentru a putea imbogati amintirile comune. A venit vremea sa inchei, de teama sa nu va fi plictisit.

Va trimit ganduri in cantecul greierilor si imbratisari de rasarit...

Revolution...

In vise, oamenii duc lupte in ei, subconstientul lor iese la suprafata si tot ce nu vrem sa infruntam pe zi lumina, se ridica din intuneric, noaptea. In vise, adevaratul nostru Sine, se manifesta, fie ca vrem sau nu. Intrebarea care a existat dintotdeauna, este: vreau sa ma cunosc? Da, vreau cu adevarat sa infrunt tot ce neg constient? Poate...

De doi ani, am incercat sa creez un Eu exterior, placut, sociabil, amabil, deschis. Sa vad mereu tabloul in ansamblu si sa nu ma mai preocup atat de mult de acele detalii care alcatuiesc ansamblul. Si, sincera sa fiu, a fost destul de usor. M-a ajutat foarte mult. Am inceput sa spun "da" in situatii in care acum 3 ani as fi spus "nu". Am calcat cu multa incredere in aglomeratii de oameni, si nu mi-a mai fost teama. Dar in acelasi timp, am ajutat la crearea unor scenarii, si m-am lasat dusa de val, ca sa vad cum as reactiona. Astfel am acceptat ca valabila, expresia "invatam din greseli". Defapt, spun ca am fost de acord sa fac greseli, pentru a colecta experienta si pentru a invata cum sa ma comport in acele situatii. Am ajuns chiar sa cred ca ce fac eu, e bine. "Fiecare sut in fund e un pas in fata", as putea sa spun ca devenise un laitmotiv. Si unde m-a adus? Sa conving pe altii, ca si asa e bine. Sa impart din "intelepciunea" dobandita. "Stai linistit/a, am fost si mai rau" si "Ca sa iesi la lumina, trebuie intai sa-ti cunosti intunericul" erau replicile mele forte. Si ce senzatie de superioritate mi-a dat...

Si cum dualitatea este sfanta, mi-am creat un spatiu de refugiu. Simteam ca nu e foarte bine la ce ma supun, asa ca de cateva ori pe luna, fugeam de tot, ma ascundeam, ca sa imi recapat puterile. Ce insemna acel refugiu? Sa sper cu o naivitate atroce in ceva mai mare decat mine. Si sa-l ridic la rang de "scop ideal" pentru care sa traiesc. Iubire neconditionata. Ironic, nu? Am citit multe carti care dezbat teoria, le-am absorbit cu o sete crunta. O vroiam atat de mult! A devenit greutatea de contrabalans. O numesc greutate pentru ca ma facea sa ma simt ca si cum nu o merit. Atat de mare, atat de perfecta, si atat de imposibila de atins. In refugiul meu, plangeam cu sughituri. Ma tot intrebam "de ce", ca un om slab care considera ca nu are controlul propriei vieti. Ma invarteam intr-un perpetuu vartej ametitor, unde totul isi pierdea conturul. Iar apoi, se asternea linistea. Nu mai auzeam nimic, nu vedeam nimic, realitatea devenea doar un ansamblu de deziluzii triste in care cadem zilnic. Amorteam. Si era bine...

De doi ani, am mers pe motor automat, in stilul asta. Nu ma mutam pe "Manual", pentru ca trebuia sa fiu constienta de prea multe detalii si consideram acest lucru teribil de obositor. Am cautat varianta cea mai usoara. Vulnerabilitatea mea era de neatins, era ascunsa cu grija dupa ziduri de idei. Cutia mea de rani, "cutia Pandorei", avea sa stea mereu in intuneric. De ce? Pentru ca asa ma simteam puternica, in control, durerea nu-si avea sensul si o aruncam, ca o piatra in marea subconstientului. Bineinteles, nimic nu este pentru totdeauna, asa ca toata "lumea" mea atent ingrijita, s-a intors impotriva mea.

Am inceput sa visez. La propriu. Vise puternice, intense, care ma cutremura cand ma trezesc. Mi-am dat seama ca ceva nu e in regula. Jung spunea ca visele sunt defapt, cel mai adevarat auto-portret a ceea ce se intampla in subconstient. "Vocea" din interior, imi vorbea, striga pentru a-mi atrage atentia. Si am realizat asta recent. Am acceptat provocarea si am inceput sa cobor pe scara. Am scris mai demult un post, in care am zis "Am coborat in adancurile mintii mele, pe o scara. Am simtit linistea gandurilor care nu exista. In fata mea, am vazut o oglinda. M-am apropiat de ea, si m-am oprit. Eram Eu... ". Acum am un deja-vu. Repet actiunea. Dar nu adorm. Astfel primul pas a fost facut. Imi ascult visele si incerc sa-mi dau seama ce mesaj imi transmit. Sa-l inteleg.

Interesant este ca, daca am descoperit ce trebuie sa fac, ma aduce pe un teren instabil. Ajung sa imi dau jos, de bunavoie, acea protectie infailibila, si redevin vulnerabila. Permit, ca prin recunoastere, sa fiu cu toata garda jos. Bine, ma refer doar fata de o persoana, nu de o armata, dar si asa...Ma risc? A trecut atat de mult timp de cand am facut asta ultima oara...Si oricum, am un curaj nebunesc cateodata, dar ma intreb daca acum e momentul sa...

Adevarul e ca m-a luat total prin suprindere. Lasand fricile deoparte, e exact ce cautam, sau mai bine zis, asteptam si ma fascineaza ca nu este vorba de perfectiune sau ideal utopic...e uman. Si ma atrage ca pe un fluture la lumina. Da, ma ustura un pic ochii, e stralucitor, dar mi se si ajusteaza vederea. Iar ochelarii, metaforic vorbind, ma ajuta sa clarific situatia, si sa-i aduc limpezime. As vrea sa stiu ca de data asta, nu e totul in mintea mea. Sa mi se spuna "Da, asuma-ti riscurile, mergi all in, si arata-i samburele care a inceput sa incolteasca in inima ta. Totul va fi bine..." Si atunci...as face-o...de ce? Pentru ca a inceput sa-mi pese si pentru ca am trecut propriul meu test "with flying colours"...si pentru ca merita :)

ps: Daca nu ati inteles nimic...e ok...e codificat ;) Eu doar am inceput sarbatorirea echinoctiului celtic de toamna...

[hint: Noitulover]

Ce de septembrie...

Nu stiu cum e pe la altii, dar la mine a venit toamna, anotimpul meu preferat. in primul rand, e ziua mea ha-HA!Dar trecand peste acest detaliu nesemnificativ, am observat ca lumea din capul meu nu mai e chiar asa de mult in nori. Sigur, la o psihanaliza hardcore, un om infratit cu Jung mi-ar demonstra opusul...dar cui ii pasa? Bun, acum sa ma explic. Dupa o deliranta seara de wannabe furtuna in Vama (nu ma sperie pe mine nici un cocktail de ploaie si fulgere), la Stufstock, mi-am luat un bilet la clasa 1 spre mintea mea twisted, si ce m-am gandit eu? Ia sa aduc o tzara de claritate pe aici. Asta inseamna sa-mi "revizuiesc comportamentul". Stati linistiti, nu devin un om serios, nu as putea oricat de tare mi-as dori. La ce ma refer e ca vreau sa mai ascult vocea aia din cap, care imi mai recomanda cum sa ma comport, ce sa zic, ce alegeri sa fac. Si pentru glorificarea unei discutii despre "instincte, feeling & co", sa permit acelui gps interior sa aiba un cuvant de spus. Da, da, e la risc, e cu "all in", dar noah, daca nici asa nu e distractiv, atunci nu stiu ce e. Si pe tonuri de Yann Tiersen, raman dedicata cauzei "Love is coming, love is coming to us all", ca doar ce altceva am mai bun de facut intr-o dupa-amiaza de septembrie. Si imi vine deodata, sa gandesc in versuri, sa desenez, sau pur si simplu, sa inchid ochii, sa ranjesc si sa ma bucur de fluturii din stomac, care ma gadila :)).

Am o propunere pentru voi. E un film, cu nuante frantuzesti. O cafenea, Edith Piaf, parfumuri discrete, dantela, subtile straluciri de perle, domni eleganti, sarutari ascunse de o palarie ampla, soapte si promisiuni in vesnicie...aah...ce frumos...lasati-va pe spate, inchideti ochii, si visati. Visati dragii mei dans les drôle bras d'amour...

Au revoir mes amis...

Verzi si uscate

Can I play with madneeeess? Firar sa fie ca mi s-a blocat melodia asta in cap. Le-am zis ca nu o sa pot dormi din cauza ei dar, ei nuuuu. Eh asta e. Eh si de dragul jocurilor din bar de sambata seara, am sa spun cateva cuvinte care imi vin acum in cap: mercur, stramb, pitici, spiridusi, filfizon, matzapazlic, coropisnita, vise perverse, un varcolac in calduri, siii...ce a mai fost? Aaaa, fragmente de meteorit, Terente, accent ardelenesc, si probabil prea multa tequila la o masa. Sa se sparga shoturile din "palmierii lui Mazare" daca va mint.

Unii viseaza, altii se joaca, altii fac poze, unii rad cu lacrimi si doar unul pune muzica. Asta da film! Si scenaristul? Imaginatiile noastre bolnave si un pachet de carti din Vama :D

Can I play with madneeess?

Eu pot, voi?

...ma duc sa dorm :))

ps: post dedicat unui August de delir! Fie ca Septembrie sa fie si mai si!

Iron maiden - Can I play with madness

It's all in my head

Baby, it’s all in my head…

Sea shore sparkles in the green sun,
Four-five fishes are out having fun.

Stained-glass sea shells are on the run,
One of us should be holding a gun…by now.

Sweetie, there’s sand in your dread.
Again, I’m guessing it’s all in my head.

See the reaper, teared in a time shred,
Covered in ribbons and chained in red…aside.

Oh honey, must we get inside the twirling mist,
Or find a yellow-mellow fist or wrist?

No… I know by now the taoists exist,
Paint in chalk a talking tree, I insist…shock!

Thought dunes flow in carbolic runes,
Scales and wishes and drumming spoons.

My oh my, I dubbed the timing tunes
The voices laughed at old cartoons…stay.

And if by now, you still don’t understand,
The final riddle, is my own mind-magic land.

La 5 dimineata...

Am spus o data ca lumea noastra, e facuta din lucruri mici. Nu, acum nu o sa le enumar pe cele din viata mea. E tarziu, si-s cam obosita, ca am jucat Mim cu niste dubiosi, in Friends (bar din Constanta), timp de vreo 3-4 ore. Ma gandeam numai ca am unul din momentele acelea care, stiu ca nu dureaza foarte mult, dar atunci cand e, ma bucur de el (chiar daca o sa adorm in urmatoarea jumatate de ora).
Imi place lumea mea. E frumos aici. Sunt fericita si oamenii din jurul meu, sunt si ei fericiti. Iar daca apar probleme, noi stim ca vine si rezolvarea atunci cand stie ea ca e timpul ei. Nu trebuie sa intelegem sensul lucrurilor, sa ne intrebam de ce. Nu de alta dar nimeni nu ne raspunde. Si asta nici macar nu e un lucru rau. Stim ca exista undeva o balanta imensa care mentine totul in echilibru. Si eu stiu ca daca imi vine sa plang, peste ceva timp, o sa rad. Nu ma mai sperie faptul ca nu stiu ce se poate intampla. Prefer sa merg in viata, ca si cum vad in fata doar urmatorii doi-trei pasi. Fiindca e atat e necesar. Mi-a placut analogia din The Secret: nu trebuie sa vezi tot drumul cand mergi noaptea cu masina. E destul sa ai lumina de la faruri care iti arata ce ai un pic in fata. Oricum ajungi la destinatie, in final.
Sigur, sunt om, si parca avem ceva genetic in noi, care ne face sa gandim pesimist. Dar oricat de mult m-as chinui, oricat de pesimista as fi, sau optimista, stiu cu siguranta ca atunci cand se intampla ceva fain, ma minuneaza. Da, tot ma mir si ma ia prin suprindere. De exemplu, de unde as fi putut sti ca un om incredibil poate fi in acelasi tren cu mine, si timp de 3 ore, sa ma fascineze. Iar dupa aproape 3 luni jumate, sa continue sa-mi induca o stare de fericire, pur si simplu, neconditionata. Vorba aia, "It blows my mind..."
Nu inteleg sistemul, nu vreau sa am asteptari, vreau doar sa traiesc libera, zambitoare, sa fiu un om fericit cand munceste, sa visez fara limite, sa imi folosesc imaginatia in tot ce fac, sa-i ajut pe oamenii din jurul meu sa fie si ei fericiti, si iubirea neconditionata sa nu mai fie asa un mare mister. Sa nu ne mai chinuim in relatii, ci ele sa fie ajutoare pentru a constientiza ca toti suntem interconectati, ca fiecare, suntem mici stele, intr-un sistem extraordinar de mare si ca avem destula iubire in noi incat sa luminam viata celor din jur. Sa ne bucuram de compania acelui om special de langa, fara sa vrem sa-l bagam in lanturi, intr-o cusca si sa spunem ca e "al meu/a mea". De ce ne e atat de greu sa ne lasam sa fim vulnerabili? Ce? E mai bine sa ne inconjuram de ziduri de 10 metri inaltime si nimeni sa nu ne poata atinge de nici un fel? ... Iarta'ma umanitate...eu prefer sa ma risc. Prefer sa fiu vulnerabila si cu bratele deschise, sa-i zimbesc unui om din fata mea...sperand ca el sa ma imbratiseze inapoi, decat sa ma gandesc..."Dar daca profita si ma raneste?" Pai, poate ca ma va rani, dar poate, vom invata amandoi ceva de acolo...si peste un timp, ne vom multumi reciproc pentru acea experienta.
Nu sunt naiva, stiu ca exista si oameni rai. Dar mai stiu, ca atunci cand cineva te raneste, exista macar un om in viata ta care te va lasa sa plangi pe umarul lui/ei, si te va mangaia si-ti va spune ca o sa treaca si maine o sa fie mai bine. Nu imi mai este frica sa ma las condusa de sentimentul de fericire si iubire. Chiar daca nu am nici cea mai vaga idee unde ma duce. Dar am hotarat sa nu ma las condusa de frica. Daca as vrea sa traiesc doar in frica si sa ma feresc de situatiile unde poate m-as face de ras, sau as iesi ranita, cumva, m-as inchide frumusel undeva, m-as izola si am terminat balciul.
Eh, dar tot va veni un moment in care imi voi dori sa ies de acolo. Asa ca fara sa mai pierd timpul, ma bucur de viata si de lumea in care traiesc acum. Respir adanc, zimbesc...si va spun tuturor...Bine Ati Venit dragilor pe aceasta frumoasa planeta! Haideti sa ne bucuram ca traim aici, in acest loc, oricare are fi el, si acum, in acest timp. Ce poate fi mai frumos decat atat?

Imi vine sa spun "Multumesc!". Nu stiu cui, sau de ce...dar multumesc! :)
Nani bun dubiosii mei colorati ;)

Va las acum, cu Mike Oldfield - To Be Free:

Amintiri si Desene

Astazi m-am pironit in fata televizorului si am incercat sa ma uit la Cartoon Network. In 20 de minute m-am enervat si ma gandeam, unde sunt desenele copilariei mele. Am intrat pe Youtube si ideile veneau una dupa alta. Asa ca m-am hotarat sa impartasesc cu voi acele desene care mi-au imbogatit zilele de kid (si in mod logic...nu am depasit starea aceea, ca m-am emotionat pana la lacrimi cand gaseam cate un desen drag...acuma inteleg de ce am ajuns asa. Fiecare desen m-a influentat intr-un fel sau altul)
In ordine total aleatorie:

1. The Jetsons


2.The Flintstones


3.Biker Mice from Mars


4.Pirates of the Dark Water


5.Gargoyles


6.Captain Planet


7.Teenage Mutant Ninja Turtles


8. Scooby Doo


9.Pac Man


10.The Biskitts


11. The Adventures of Blinky Bill


12. The Smurfs


13.Pingu


14.Babar



14.The Pinky and The Brain


15. Bobby's World


16.Viata cu Louie (In romana e mult mai tare :)) )


17.Thomas and Friends


18.Franklin the Turtle


19.Beetlejuice


20.Ghostbuster


21.Adams Family


22.The Real Adventures of Johnny Quest


23.Top Cat


24.Jabberjaw


25.Dick Dastardly & Muttley In Their Flying Machines


26.Hong Kong Phooey


27. Captain Caveman


28.Dynomutt the Dog Wonder


29.Funky Phantom


30. Familia Tofu


31.X-men (dar Evolution, ca astea imi plac mai mult)


si ca cerinte speciale, the saga continues:

32.Swat Cats


33.Justice League


34.Saber Rider


35.He-Man


Hope you're happy now ;)

Perseids

Last night, i've been gazing at the sky,
Wish-washing my head with thoughts.
I even saw white ghosts waving shy,
And drop-down stars like tequila shots.

But then, someone painted canny clouds,
And made the shiny lights go off.
I closed my eyelids and left the crowds,
Found out - stardust made me caugh.

The Perseids are here and dying...
We can't do nothing about them.
So lay your dreams and stop the sighing.
The moonlit talks in, R.E.M...

De ce iubim Vama Veche?

Nu stiu de ce o iubiti voi, dar eu stiu :D
Pentru ca in Vama:
~imi intra alge in par cand ma balacesc in mare
~toti oamenii viseaza in culori
~acolo iau delirul cel mai puternic
~vad stele cazatoare
~pot sa meditez pe nisip si sa-mi intre furnici intre degete si sa ma gadile
~mi-am facut o cutie de mici comori care stralucesc
~lumina acolo e cea mai frumoasa
~in loc de cafea poti sa fac baie in mare
~ne putem iubi neconditionat fara intrebari
~pot zimbi fara nici un motiv
~pot sa fiu sugar high pe bomboane mov de Skittles
~in Hand, pot sa pictez de la 12-3 si noi doi sa avem "stalpul" nostru
~am fluturi stomac
~Am gasit bomboane care pocnesc in gura si simteam ca-mi eletrocuteaza creierul
~dimineata aud in drum spre cort, un cocos nenorocit care'mi sparge toate filmele :)))))
~tot timpul raman fara baterii la telefoane
~am invatat sa inot un pic sub apa
~atunci cand am auzit vocea lui Pittis la Folk You am plans ca un copil
~o mare de oameni au cantat ca vrem Ardealul :D Power to the People :D
~deja am traditia de am scranti cate un picior cand dansez pe nisip :))
~el se taia in scoici si ma ferea pe mine
~intotdeauna e cineva care gaseste un petic de nisip in mare, acolo unde e plin de pietre
~in mare, daca incerci sa te saruti...marea stie cand sa-ti spuna sa iei o pauza =))
~e plina de coincidente si sincronizari si traiesti fiecare secunda aici si acum
~poti juca poker pe pietricele La Pirati si cu scoici pe plaja
~am inceput sa vorbesc cu oltenisme si sa ascult hard-cuor muoldoveniesc :)))))
~mi-as fi vandut si un rinichi pentru hainele colorate :))) dar am avut noroc cu o voce care ma tinea de mana si imi spunea usor "doar ne uitam, da?"
~l-am gasit pe Tiki God si mi-a promis ca pot fi si eu Tiki Goddess din cand in cand :))
~am descoperit ca nu e ok sa fac air-drumming cu 1/2 mar glazurat pe bat, ca-l scap in nisip
~un fript mi-a spus ca sunt "mirobolanta" :D

...si pentru zeci si mii de alte motive, care mai de care, pe care le pastrez intre mine, el si mare :D


Ascultati si zimbiti:

Maria Gheorghiu - Vara intamplator

Si o nitzica de visare:
Mircea Vintila - Iubirea cea mare

Uitam...sau ne aducem aminte

De cateva ore ma bazaie o intrebare. Inainte sa uitam ceva...ne aducem aminte? Ce se intampla cand uitam? Trebuie sa ne pregatim constientul sa porneasca trenul spre subconstient unde va plasa intr-un mod foarte organizat, gen WALL-E, acei oameni sau intamplari pe care ii/le uitam? Nu cred ca o sa imi dau vreodata seama exact momentul in care uit, dar in mod clar am sa stiu cand am uitat. Cand ma refer la actul de "a uita", acum vreau sa pun accentul pe acele stari care le aveam intr-un anumit moment, langa anumiti oameni si care, acum, cand revad poze...nu mai simt nimic. Gol. Absolut gol. Un gol sec, inutil, ca si cum as fi trecut cu vreun instrument si am facut o gaura, acolo unde erau amintiri placute. Nu cred ca imi place foarte mult chestia asta.
Dar un lucru e sigur. Sunt totusi anumite detalii in viata mea, foarte placute, care este imposibil sa le uit. Cum ar fi Julius Meinl, "fript", zambetul cand vad un "Lucky Strike", esarfele, gentile colorate, haine second-hand, cerceii, multi cercei, dread-ul din Vama, scoica mov, dream-catcherul, manutele de pe peretele meu (albastre si verzi), muzica, bratarile, pozele din portofel, si acele expresii: "sa-mi bag cracul", "10 minute", "baza-i baza"....
Ele revin, over and over again, ca un lait motiv al zilelor unui inceput de 2009 diferit...si mereu ating o coarda sensibila vibratiilor, care ma zdruncina din rarunchi. Si mi se face dor, si vreau sa sun sa-mi cer iertarea, sau sa scriu...dar apoi mi se pune un nod in gat. O voce inauntru ma intreaba ce cred ca as rezolva, si de fiecare data ridic din umeri. Pentru ca e ciudat. Nu vreau sa-mi cer iertare ca sa dau timpul inapoi, nici ca sa ma simt mai bine. Nu vreau sa cos o taietura, sperand ca se va vindeca, nu vreau sa aud nici ca am fost iertata...pentru ca simt ca nu am fost. Liniile au fost trasate in directii diferite, si poate miscarea produsa s-a calmat, si un echilibru a aparut din nou, dar bineinteles, perfect diferit de cel initial. Drumurile noastre au ales alte directii si am obosit sa ma gandesc "cum ar fi fost daca...". Daca as fi ales sa cer ajutorul in loc sa iau decizia mea, daca nu as fi zis nimic, daca nu as fi plecat din prima...dar daca asa a trebuit sa fie si e cazul sa merg si eu mai departe?
De mers...merg inainte. Dar ma uit constant in spate. Nu stiu ce/pe cine astept sa vad venind de acolo, ca sa mergem impreuna, dar un lucru il stiu sigur de tot. Nu mai cunosc 3 oameni, si ele nu ma mai cunosc pe mine. Si faptul ca imi aduc aminte in fiecare zi, si mai povestesc cate o intamplare faina, ma face sa merg inainte...si sa ma uit in spate.
Ma gandesc acum la ironia timpului...nici nu mai stiu de ce eram atat de suparata atunci....

Iubire si pace dragelor...ca alta modalitate nu am curaj sa abordez acum...

And so we listen...

I hear you search in vain,
No stain, just a sign of Cain.
Film it, print it, close it in a box,
Licking, sticking, like a 20th Century Fox.

Staring, cutting, thoughts of a She so shy,
Feeling, flying, above the blue grass...sky.
I hear they left, searching behind,
I hear the colours bleaching blind.

I hear the second stops a clock,
When she reads a book in shock.
But bugs don't bugger off;
No matter...

Din mintea mea...

Avertisment: Continua sa citesti fara sa cauti, sa asculti fara sa intelegi, sa vezi fara crezi...pur simplu...

E noapte. E tot timpul noapte cand scriu, dar e tot timpul noapte si cand stau in pat, cu o mana sub cap, si incerc sa-mi raspund singura la sute de intrebari. Le desfac in firicele mici de nisip, le arunc in aer, si ma uit la ele cum stralucesc in scurta licarire care o fura din felinarul de langa balconul meu. In ultimul timp, mi-am pus multe intrebari. De ce ma vad ca o cutie plina cu piese de puzzle, de ce tot ascund parti din mine si le fac pierdute, de ce in ciuda a multor intamplari dubioase, ma simt atat de libera, de unde linistea...Am un sticker lipit pe perete, chiar langa monitor, care spune "Peace is possible...". De atat de multe ori mi-am aruncat privirea peste el, si devine din ce in ce mai plauzibil mesajul. Poate unul din motivele pentru care se intampla asta, este pentru ca oamenii apropiati au inceput sa se obisnuiasca cu felul meu de a fi, de a gandi, de a ma comporta. E ceva sa nu mai simt priviri care nu inteleg si in schimb sa aud replica: "E Andrada, e normal, stai linistit, o sa te obisnuiesti" dupa care urmeaza tot timpul un zimbet sincer de prietenie.
O alta treaba, e ca poate, datorita faptului ca am indepartat un numar destul de mare de oameni de langa mine, am ramas cu cei care intaresc regula "Apa trece, pietrele raman..." Si ma refer la cei care raman aproape, chiar daca trece si 1 an in care nu povestim si nu stim nimic de celalalt. E ironic...ca nu cei care sunt zilnic, 24/24 langa noi sunt cei care rezista...ci aceia care rezista furtunilor din tropice (aka lacrimi) sau cele din desert (aka comunicare aparent lacunara survenita in urma a X motive). Imi e dor de cei care nu mai sunt acum in viata mea, de fiecare om in parte care a venit si a plecat, dar numai de ei mi-e dor. De ceilalti, aceia mai dubiosi, stiu pur si simplu ca sunt cu mine oriunde, ca au camaruta lor in ceea ce numim simbolic "inima". Sunt cei a caror prietenie s-a gravat adanc iar exemplul lor este zilnic in constiinta mea. Si ma bucura, ca nu sunt niciodata singura.
Un alt mic detaliu sunt sincronizarile, sau ce numim mai colocvial "coincidente". Sunt acele sclipiri de inspiratie de a merge in dreapta si nu stanga, sau de a merge mai tarziu undeva, sau de a pleca mai repede, sau chiar, simplul gand de a da un telefon si de a anunta pe cineva ca esti in gara Y ptr 10 minute, si celalalt vine. Daca inca nu v-ati dat seama, e vorba de acel je ne sais quoi care ne face zilnic viata mai frumoasa...Dat-i voi un nume, al marelui Regizor al lumii care muta piesele de joc...nu conteaza defapt...cu sau fara nume, aceste sclipiri de geniu, exista, ca vrem ca nu vrem...si ele mereu ne scot un "wow", cand sunt mai putin pregatiti...pentru ca atunci sunt momentele cand avem nevoie de acel "wow". Nici mai devreme, nici mai tarziu.
Si acum ma amuz, si rad in sinea mea, ca acum 15 minute...vroiam sa inchid calculatorul, si sa nu mai scriu...si mai haios...e ca poate, doar poate...cineva simte ceva cand citeste aberatiile mele si daca gandurile mele pot provoca cea mai mica reactie...eu sunt fericita.

Nani bun dubiosilor! ;)

Lucent Veils

I used to listen to the voices in my head,

Telling me to make a stand.

I used to see secret signs from the universe

On the purple street shades.

But somehow it seems strange and twisted,

That now I’m looking for a change…

Fighting has expired about 3 months ago,

And now I swim in lucent veils, with love

Of all I used to dream about.

A person or just a figment of imagination?

A crayon drawing by the hand of a child,

With big brown eyes and a muffin smile.

And see questions and I see Why’s…

But everytime, I chose Why Not’s!

Instead of just wondering on a straight line,

Or reading the future with no rhyme.

Adventurous type, with sand in your shoes,

I’m giving this puzzle a try,

Because I see rainbows in the sky,

And I believe in dragon faeries.

But best of all and you know it’s true,

I think reality has a twist, with you

By my side…

Trips don't rhyme...

How many trips do you need,
To earn a full-grown journey?
If only we had the tic-tac time -
To steal.
Do you really need the rush of hyperactive-selves?
With a broken compass...
...to find yourself asking questions with no answer,
while others live from 9 to 5.

Take a pencil, little one, and draw the line.
Then cross the border, where wild rivers shine.

"I'm only looking for the words,
invented to change;
To write my own story, in riddles
- no rhymes."

Listening to: Porcupine Tree - Is this trip really necessary?

Haos

"We live in a rainbow of chaos." - Paul Cezanne

Se spune in Theogonia lui Hesiod, ca Haosul, este starea de vid, de nimic, din care a aparut lumea. Incercand sa traduca in cifre, oamenii au spus ca un anumit sistem dinamic nonlinear, prezinta in anumite conditii, dinamici care sunt sensibile la conditiile initiale. Datorita acestei sensibilitati, comportamentul devine intamplator, deci haotic. De exemplu, daca intarzie autobuzul dimineata, cel mai probabil ne destabilizeaza programul pe restul zilei. Deci, datorita sensibilitatii programului nostru la factori externi, nu poate fi prezis decursul lucrurilor si spunem ca "ni s-a dat peste cap planul". In acelasi timp, cand spunem ca haosul este prezent in viata noastra, ne referim de obicei la starea de dezordine, in mediul exterior, in jur, cat si in interior, in cap, haosul gandurilor, care par sa se miste intr-o directie nedeterminata...haotica, care nu o putem prezice. Iar rezultatul dupa o perioada, la fel nedeterminata, este oboseala si lipsa de vlaga. Intrebarea e, ce facem in privinta gandurilor, folosind cele doua expresii ale haosului, filozofica si matematica?

Sa actionam in aceasta situatie, sa calmam gandurile, inseamna sa incercam sa stabilim noi o ordine a lucrurilor. Control. Sa folosim o forta pentru a ne impune propria logica asupra haosului existent. Perfect normal. Asta se intampla cand ne punem gandurile pe hartie si le dam o forma usor de inteles sau cand aranjam mai multe obiecte pe o masa. Rezultat: Haosul a fost spart si a fost instaurata linistea......Oare este adevarat?

Matematicienii spun ca Teoria Haosului nu este bazata pe dezordine, ci pe cea mai simpla ordine. Este vorba aici de ordinea creata datorita existentei mai multor sisteme similare. Atunci haosul, are propria sa ordine, in constanta prin care se transforma la impactul cu o forta exterioara. Oare noi reusim sa aducem ordine intr-o alta ordine? Daca da, se pastreaza? Sau isi continua miscarea la aparitia unei noi forte? Putem exprima in acest caz valenta actiunii noastre drept "inutile"?

As extrage de aici ideea ca noi avem tendinta de a controla ceea ce nu respecta logica si asteptarile noastre. Manipulam "energia" iar cand am descoperit ce sursa de putere este aceasta, am manifestat-o asupra altor oameni. Reactia lor a fost sa se simta slabiti, sa se lupte inapoi pentru a lua "energia" furata. Iar aceasta competitie...a devenit sursa tuturor conflictelor dintre oameni.

Haosul, face parte din noi, vrem nu vrem. Sa-l acceptam, inseamna sa constientizam o sursa imensa de creatie. Haosul nu inseamna dezordine...ci este defapt imprevizibilul, ceea ce nu vedem, ce nu cunoastem. Nu-l vom intelege niciodata daca actionam asupra lui, modificandu-l...atunci vom intelege doar ce am modificat, intr-o stare care oricum nu se pastreaza pentru totdeauna. Incercarea noastra de a aranja Haosul, este doar crearea unei Iluzii, nu Adevarul. Haosul este cresterea, crearea perpetua a energiei.

"One must still have chaos in oneself to be able to give birth to a dancing star." ~ Friedrich Nietzsche"

o mica provocare...

Ce ai face daca te-ai afla intr-un oras nou, in care nu ai mai fost niciodata, cu cineva la fel de nou? Si ai avea posibilitatea sa faci orice...
Opreste-te un pic, din orice ai face acum, lasa grijile la o parte. Lasa-te purtat de imaginatie, te provoc. Nu conteaza cu cine esti, nu conteaza unde esti, poti fi oriunde...Nici macar nu are importanta daca ai senzatia ca nu te poate ajuta la nimic. Daca alegi sa iti rezervi o bucatica de timp, pentru tine, pentru ce iti doresti si accepti biletul imaginar spre un vis...atunci te iau de mana si facem un pas.
Esti in acel loc, langa acea persoana. Zimbesti, esti relaxat, esti fericit..."Ce ai vrea sa faci, acum?"

Doar tu poti raspunde la aceasta intrebare...

"Ask yourself, what makes you come alive, and go do it!"

"Sometimes, it's the smallest decisions that can save your life forever."

"Most of the important things in the world have been accomplished by people who have kept on trying when there seemed to be no hope at all."

“All that we are is the result of what we have thought.” - Buddha

Sfaturi pentru mine...

Acum un an, in perioada asta, intr-o noapte oarecare, nu puteam dormi. Aveam sindromul "supradozei de ganduri". Se invarteau in capul meu, intrand pe o ureche si iesind pe cealalta, aveam senzatia ca adorm dar ma trezeam tot gandind...era ametitor. Asa ca am facut primul lucru care mi-a venit in cap. Am aprins lampa de pat, am luat foi si pix si am inceput sa scriu. Am gasit recent foile si mare mi-a fost mirarea sa observ ca tot ce m-am sfatuit sa fac atunci, (pe langa ca nu mi-am ascultat propriul sfat), se aplica si in prezent. Si suna cam asa:
"[...]Vreau sa fac lucruri care ma fac fericita. Sa zimbesc. Sa fiu printre oameni, sa ma bucur de umanitate. Sa respect trecutul si adevarul si sa ajut sa-l aduc in prezent, pentru viitor. Sa fiu un suflet liber si sa ma deschid spre frumusete si fericire, pentru a se produce schimbarea in bine, in mine. Sa eliberez orice gand urat pentru ca in locul lui sa se instaleze iubirea. Asa ca sfat pentru mine: Curaj Andrada, curaj! AI in tine puterea de a fi omul care ai vrut sa fii dintotdeauna. Mergi pe calea ta cu incredere, fa ce ti-ai propus, fara distrageri. Traieste cu respect fata de corpul tau, aici, si acum, si atat. Gandurile triste, lasa-le deoparte, sunt pierdere de timp si nu castigi nimic din ele. Cei care sunt langa tine, imbratiseaza-i, si multumeste-le ca au ramas in timpul furtunii. Si in special, arata-le cat de mult le apreciezi prezenta in viata ta. Cei care te irita, invita-i la o discutie si incearca sa gasesti o modalitate de impacare. Daca nu se poate, mergi mai departe, fiecare are lectia lui de invatat. Indentifica problemele in tine, pentru ca "nu stiu" nu rezolva nimic. Exteriorizeaza-ti disconfortul si echilibreaza-te. Respecta alegerile oamenilor din jurul tau, nu te autoinvita in viata lor, si fii constienta. Nu te grabi pentru numele lui Dumnezeu sa iei decizii, ci gandeste cu atentie, dar nici prea mult ca atunci pierzi momentul si ai curajul sa ceri ajutorul cand ai nevoie. Ai incredere in tine, linisteste-te si centreaza-te cand ai indoieli. Si mai reciteste din cand in cand aceste randuri, o sa iti aduca claritate in nevoie..."
Imi vine sa rad. E deja a treia oara cand uit cine sunt, imi uit visele si ma pierd pe drum. E cazul sa-mi ascult propriile sfaturi, si sa traiesc.

Mai mult decat cuvinte, acum actionez. Pun in practica...si e bine. Multumesc ca mi-ai adus aminte, multumesc pentru socuri si multumesc ca ai ramas cu mine.

Ma intorc Acasa.Deschid ochii...

Ursuletul Aici si Acum

Face-ti cunostinta cu ursuletul meu. Este cel mai bun prieten al meu. E una din cele mai drage creaturi din viata mea. Imi zimbeste tot timpul, chiar si cand sunt suparata pe el ca nu imi raspunde. Sigur, de cele mai multe ori ma lasa pe mine sa ajung la concluzia care trebuie. Cu toate acestea, orice s-ar intampla, el ma ia in brate si ma suporta si cand rad, cand urlu, cand plang si cand nu spun nimic. El ma iubeste pur si simplu si recent, am realizat ca atunci cand vorbesc cu el si stam nas in nas, nu ma mai gandesc la nimic inutil. Nu ma mai streseaza nimic, nu ma mai preocupa nici o problema, si ma simt cu capul mai usor. E asa cum apare soarele pe cer, dupa ce a fost innorat si multa presiune., si brusc, te simti atat de bine si iti vine sa zimbesti.

Acum doua zile, ii povesteam unui prieten despre ursuletul meu si m-a intrebat cum il cheama. Mi-am dat seama ca nu i-am dat nici un nume. Ne-am gandit amandoi, si impreuna am intalnit ideea de "Aici, si Acum".

"Apoi, trebuie sa ne oprim. STOP. Sa nu mai fugim de responsabilitati, sa nu mai alergam dupa “solutii” miraculoase la problemele noastre, sa nu mai cautam nici o alta cale de iesire din cercul vicios in care ne invartim, si sa alegem singura cale adevarata si rapida - momentul prezent. Chiar acum. Opreste-te, si fii. Respira adanc, incepe sa simti ca esti mult mai mult decat ti-ai putea imagina vreodata ca poti fi, chiar in acest moment. Da, chiar acum, cand citesti aceste randuri. Fii asa cum esti.

Si cand gasesti aceasta stare, acest sentiment, observi ca lucrurile incep sa se miste, incep sa se aranjeze de la sine, asa incat vei constata ca apar diverse “coincidente” surprinzatoare, chiar in cele mai neinsemnate (aparent) situatii. Vei afla ca viata iti vine in intampinare, pentru ca tu ai facut primul pas." spunea Nicholas de Castella.

Asta inseamna sa traiesti aici si acum. Am ras si m-am bucurat ca ursuletul meu, ma ajuta sa fiu in aceasta stare, atunci cand am nevoie. Parca imi zice "Hai un pic, sa te opresti. Nu mai fugi in toate directiile. Fa o pauza si constientizeaza ca defapt, e soare, si ca ti s-a pus o gargarita pe varful nasului." :)))))

Pe ursuletul meu, il cheama "Aici si Acum", pentru ca imi aduce aminte sa fiu echilibrata si atenta, atunci cand uit.

Multumesc pentru idee dubiosule ;)

O usa.Un lacat.O cheie

Azi noapte am visat ca stateam in picioare, in fata unei usi. Era o usa din lemn, cu model sculptat pe margini si cu un lacat la mijloc. Parea de culoarea mahonului. La baza, langa colturi, era asezata cate o lumanare de o palma inalta. Una verde, in stanga si rosie in dreapta. Gravata pe usa, la nivelul ochilor era scris: "Amor Vincit Omnia". M-am asezat pe jos si ma holbam la usa. Stiam ca as putea deschide usa, sau macar sa incerc, dar parca stiam deja ce o sa gasesc acolo.

La un moment dat a aparut un barbat in spatele meu, care mi-a pus mainile pe umeri. Am tresarit ingrozita. M-am intors dar nu puteam sa-i vad fata. "Intoarce-te cu fata spre usa", mi-a spus cu o voce care imi parea cunoscuta. M-am intors. El s-a asezat spate-n spate cu mine. Respira incet, adanc, si se sprijinea de spatele meu. Nu ma interesa sa stiu cine e, nu vroiam sa-l intreb nimic. Vroiam doar sa stau asa. Deja ma linistisem. Brusc, a inceput sa vorbeasca: "De ce ai incercat sa pui un lacat pe usa?", m-a intrebat,"Nu ai citit ce scrie pe ea? Daca tot vroiai sa nu lasi pe nimeni sa intre, puteai pur si simplu sa nu vii aici." "Ce are daca am venit?" l-am intrebat un pic ironica. "M-ai chemat si pe mine. Asta are. Si eu vreau sa intram amandoi acolo." Am ras "I-auzi! Si ce crezi ca o sa gasesti? Crezi ca poti schimba ceva? Crezi ca esti primul? Iti spun eu de acum. Orice ai gasi, o sa te faca sa pleci. Toti au plecat. De ce ai fi mai special?". Mi-a luat mana intr-a lui si a strans-o. "Nu fac asta pentru mine. Ci pentru tine...Tu trebuie sa accepti ce e dupa usa. Sa nu o mai refuzi, sa nu mai fi nehotarata. Nu conteaza ce voi face eu, ci doar ce vei alege tu sa faci." "Nici daca as vrea, acum nu am decat jumatate de cheie.""Asta pentru ca eu am cealalta jumatate..."

Si m-am trezit ca a sunat telefonul...

Eu.Scenariu.Sah mat.

Astazi am stat de vorba cu un actor, la o cana de ceai. Am povestit verzi si uscate, am facut pauze de ras, si ne-am impartasit experienta de viata. La un moment dat, m-a intrebat daca am incercat sa scriu vreodata un scenariu. Am dat din cap afirmativ. "Bine...Te-ai gandit cum ar fi sa-l aplici in viata de zi cu zi?" M-am uitat la el, un pic stramb. "Cum adica?". "Simplu. Sa incerci sa iei fraiele in mana si sa incerci sa detii controlul asupra altor persoane. Cunosti oamenii, le dai voie sa se deschida destul cat sa-ti formeze o imagine in cap, si apoi tu ii legi asemeni unui papusier, pentru a incepe manipularea. Sunt cativa pasi care pot fi aplicati:
1. Intri intr-o situatie care angreneaza mai multe persoane.
2. Iti alegi 3-4 persoane de baza in jurul carora dezvolti o intriga.
- nu poti merge mai departe daca nu te convingi singur ca acea situatie este adevarata.
3. Castigi increderea oamenilor.
- Aminteste-ti ca din acest moment tu nu mai constientizezi planul. Ai intrat in propria creatie. Tu crezi ca filmul este adevarat.
4. Devii indispensabil.
- Pozitia ta e stabila si bine inradacinata.
5. Oamenii incep sa iti ceara sfaturi. Sfaturile tale sunt cele care vor fi semnele de circulatie pe drumul pe care ai pornit."
L-am oprit. Ma deranja ca cineva s-ar putea gandi la asa ceva. Dar eram curioasa. Ce se intampla mai departe?
"6. Te detasezi. Observi. Iti lasi creatia sa se manifeste."
"Bine, si apoi?" am intrebat intrigata. "Apoi exista riscurile. Te poti pierde in propria creatie si sa te intrebi, de ce ti se intampla tie asta, daca finalul este trist. Dar finalul tragic are loc atunci cand fara sa-ti dai seama...aplici aceasta tactica inconstient.Si totusi, ce este un final daca nu este urmat de un nou inceput?" Am tacut. Nu stiam ce sa spun, nu cred ca puteam spune ceva. Era unul din cele mai periculoase jocuri inventate vreodata. "Pare diabolic nu?" m-a intrebat nonsalant. "Este diabolic. Si toata lumea face asta in propria viata. Doar motivele pot indulci jocul. Motivele sunt singurele care te fac sa intelegi persoana care aplica aceasta tactica, sau sa o judeci. Dar intreaba-te...tu de cate ori ai facut-o?"

"Toti facem asta, si in 95% din cazuri, o facem inconstient. De fiecare data cand vrem ca o situatie sa se rezolve in castigul nostru. Creierul uman foloseste tactici de strategie si calculeaza fiecare miscare, plus incearca sa prevada eventuale posibilitati, variante de raspuns, de la ceilalti din joc. E ca la sah. Da, suntem capabili de orice pentru a ne fi bine. Dar acest orice este limitat, doar de lungimea noastra de unda...de acel "cat de departe poti merge". Suntem proprii nostri scenaristi, iar viata, este opera noastra de arta. Suntem actori, iar viata ne este scena. Scenariul nu ni-l face Dumnezeu...noi il scriem, replica cu replica..."

Ceaiul meu se racise cand el terminase monologul. S-a uitat la mine, a observat cat de socata eram. Mi-a luat mana si m-a intrebat " Acum te-ai trezit in spatele gardului si poti observa obiectiv. Ce o sa faci acum?"