duminică, noiembrie 16, 2008

Purificare...


Ma simt de parca dupa ce am stat scufundata in apa, acum reusesc sa ma ridic si sa iau o gura de aer. Ma uit in sus si in sfarsit vad razele soarelui straluncind pe suprafata apei. E un sentiment eliberator. Am luat primordiala gura de aer, si acum o urmaresc, cum se instaleaza si imi echilibreaza corpul. Undele mele energetice, emotionale, se rearanjeaza, haosul si umbra intrand acolo unde este locul lor, sub controlul meu total. Mai am mici bufeuri, dar e normal...azi e doar prima zi.

In momentul in care am inteles din nou ca nu sunt singura, ca pot vorbi despre ce ma apasa, ca exista oameni care vor sa ma ajute, sa ma asculte, atunci am putut sa redeschid ochii....

Uneori, cand se intampla prea multe lucruri frumoase, cand ai senzatia ca mai fericit nu poti fi, mintea profita de uitarea ta de sine, si iti modifica o valoare cu un simplu "dar daca..." Dar daca nu e adevarat, dar daca ti se pare, dar daca e o minciuna? Si apare indoiala...

Acest sentiment pe mine m-a facut manioasa, intai pe mine si apoi pe toata lumea. Nu mai puteam sa tin in mine nimic, eram nesimtita, rea, scarboasa, atacam din nimicuri, ii indepartam pe toti de langa mine. Totul mi se parea o minciuna si vroiam sa ma izolez. Nici asa nu a fost bine. Trei oameni din viata mea, m-au lasat...sa fierb, sa ma manifest, pana am ajuns la celalalt apogeu, cand m-am atins de cei mai importanti oameni pentru mine. M-am intristat, am plans, am strigat la cer "Nu mai vreau...Eu nu sunt acest om..." In momentul cand am refuzat sa ma mai complac in aceasta stare, atunci ceva s-a modificat. Am acceptat o discutie. Doua. Trei. Iar la sfarsit, am recunoscut defapt din ce a inceput tot, si am spus exact ce anume s-a stricat.

Sa realizezi ca mintea ta s-a jucat cu tine si ea a preluat controlul, ca Ego-ul a iesit si isi face de cap cu tine, cum vrea el, nu e deloc placut. Am ranit oamenii la care tin mai mult, iar asta regret profund. Acum insa, reusesc sa pastrez in palma aceasta parte din mine refulata. Am eliberat-o. Am luptat cu niste demoni urati, sunt un pic obosita... Ma simt ca si cum am intrat in procesul de vindecare dupa o boala lunga. Mi se administreaza cel mai bun medicament...iubirea. Ea m-a tras din intuneric, ea mi-a dat un sut in fund si mi-a spus, "E timpul sa iti revii!" E ca un balsam acum pentru mine. Mi-a fost teama ca in momentul in care eu o sa am nevoie sa primesc iubire, voi ramane singura...dar mi s-a demonstrat ca atunci cand am nevoie, imi vine din toate partile...trebuie doar sa o las, si sa nu ma feresc de ea. E ironic...stiu...

Va multumesc pentru ca stiti cand e cazul sa interveniti si sa nu ma mai lasati sa-mi fac de cap. Pentru ca sunteti langa mine si ca ma ascultati, sa ma descarc...

Iti multumesc ca nu m-ai lasat si ca ai trecut peste piedicile si capcanele puse de mine in jurul meu. Iti multumesc pentru ca ai fost puternic, si chiar daca m-am zbatut, m-ai luat in brate si nu mi-ai dat drumul...

Datorita voua acum ma vindec.

[Pictura apartine artistului meu preferat, William Turner - "A sail yacht approaches the coast"]

joi, noiembrie 13, 2008

Dimineata...


"Asculta'ma..."spuse marea mangaind nisipul rece. "Asculta'ma...Noi suntem Unu. Noi sfidam dualitatea. Eu fac parte din tine, asa cum tu esti parte din mine. Este o simbioza perfecta. Oriunde ai fi, eu sunt cu tine, si te mangai si te imbratisez. In tine imi gasesc linistea...Eu sunt Tu iar Tu, esti Eu, singura unitate inseparabila..."
Nisipul privea marea si o cuprindea in imensitatea ei si ii savura fiecare miscare lina. O iubea, pentru ca se regasea in freamatul ei. O iubea pentru ca tot ce vroia Ea sa faca e sa-l mangaie, sa-l spele de tot, sa-l inconjoare cu pace, sa-l iubeasca pur si simplu. Si nu ii era frica de ea cand era furtuna, pentru ca Soarele lor io aducea inapoi, asa cum e Ea, si asa cum o iubeste El...

joi, noiembrie 06, 2008

irealitatea mea...


...nu stiu cand s-a intamplat. M-am trezit, si mi-am dat seama ca visez. Visam ce nu vroiam sa visez. Si acum vreau sa ma trezesc. Dar nici alarma nu o aud. Usa e inchisa, telefonul deconectat.
"Trezeste'te!"
"Nu pot..."
"Trezeste'te, la naiba!"
"Nu!"
Si pleaca. Sau plec eu.
Se aseaza cineva in pat langa mine. Simt. Tot visez.
"Dormi."
"Cred..."
"Dormi..."
"Nu vreau..."
Deschid ochii. Lumina zilei e portocalie de la draperie. Ma ridic din pat, dar raman cu capul pe perna. Dorm...
"Cine esti?"
"Nimeni..."
"Ce vrei?"
"Sa te tin in brate. Sa dormi. Nu visa. Deschide ochii..."

Visez ca traiesc, dar traiesc doar in vise.

marți, noiembrie 04, 2008

Pentru suflet...


"Buildings burn, people die, but real love is forever..." - The Crow

Ma copleseste o noua tristete. Este regula dualitatii care e mai puternica decat oricine...decat mine, decat tine. Si ea, ca o sabie cu doua taisuri, ne face sa zimbim doar pentru a se intoarce sa ne daruiasca lacrimi. Sa ma intreb de ce, as pune doar inca o intrebare in cutia fara raspunsuri. Asa ca accept, ma resemnez in fata balantei echilibrate. Asa trebuie sa fie...
Ma intristeaza ca sunt neputincioasa. Ca de fiecare data cand simt o bucurie nemasurata, trebuie sa primesc si tristetea. Aici nu am dreptul sa aleg...
Si obosesc sa lupt cu demonii mei. Am fost invatati sa nu renuntam niciodata, pentru ca sfarsitul se apropie, orice am face. Si vreau sa ma retrag, sa plec, sa imi inclin capul in fata Universului pentru ca nu mai am nici o putere. Omul va suferi si va fi fericit, si va suferi si asa mai departe...toata viata lui. Nu putem lupta cu energia care ne da viata, pentru ca nu vom castiga niciodata. In incercarea mea de a aduce fericirea si iubirea in viata oamenilor care sunt prea osteniti sa-si mai doreasca asa ceva, am realizat ca aduc si tristetea cu mine. Atunci cu ce drept sa port tortura vesnica si sa o impartasesc oamenilor? Ce sens mai poate avea?
Vreau acasa, de unde am venit in viata asta pentru ca acolo, legea dualitatii nu are efect. Acolo sufletele sunt fericite, iubesc, acolo nu exista frica, teama, moarte. Acolo nu vad despartirea ca un chin, ci ca o binecuvantare, din respect pentru celalalt suflet care pleaca pentru a invata, pentru a acumula experiente...De ce nu putem trai asa pe Pamant? De ce nu poate iubirea sa ne fie energia care ne da putere sa trecem peste orice limite? De ce iubirea neconditionata este inca o utopie azi, in mintea oamenilor? De ce este atat de greu? Avem capacitatea sa simtim iubirea celuilalt in inima noastra, ca cea mai puternica legatura! Ea poate sfida orice regula a societatii, ne poate face puternici, trece peste orice obstacole...este singura care daca o putem simti plenar, cu fiecare celula a corpului nostru si ne poate face sufletul sa zboare, si cel mai important, ne elibereaza de frica de a pierde acea persoana din viata noastra. In prezenta iubirii neconditionate, dualitatea dispare asemeni unei cete dense o data cu aparitia soarelui de dimineata...
Azi, iubirea nu poate prinde aceste valente pentru ca nu o lasam. Ne-am obisnuit sa suferim cand iubim, pentru ca "Durerea face Iubirea nobila..." E consider aceasta idee o minciuna medievala care ne-a intrat in minte si a fost perpetuata pentru a ne tine legati de acest pamant. Cand oamenii sunt nefericiti, sunt dispusi sa faca orice pentru a intoarce taisul...iar dispozitia de orice ne-a adus astazi in starea mizerabila de perpetua tristete, in care ea este constanta iar fericirea este de scurta durata. Iar atunci cand iubirea apare, o refuzam pentru ca e prea multa lumina sa o putem accepta.
M-am saturat sa mi se bage pe gat minciuni. Aceste lucruri eu le cunosc pur si simplu, iar pentru sufletul meu, imi sterg neadevarurile pentru a putea implementa iubirea neconditionata. Atat in mine, cat si in cei de langa mine...Imi doresc sa pot face o regresie mondiala a oamenilor, in zilele cand aceste lucruri erau adevarate. Umanitatea are nevoie...este singura noastra varianta...sa ne aducem aminte...

Jane Siberry - It Can't Rain All the Time
We walked the narrow path,
beneath the smoking skies.
Sometimes you can barely tell the difference
between darkness and light.
Do you have faith
in what we believe?
The truest test is when we cannot,
when we cannot see.

I hear pounding feet in the,
in the streets below, and the,
and the women crying and the,
and the children know that there,
that there's something wrong,
and it's hard to belive that love will prevail.

Oh it won't rain all the time.
The sky won't fall forever.
And though the night seems long,
your tears won't fall forever.

Oh, when I'm lonely,
I lie awake at night
and I wish you were here.
I miss you.
Can you tell me
is there something more to belive in?
Or is this all there is?

In the pounding feet, in the,
In the streets below, and the,
And the window breaks and,
And a woman falls, there's,
There's something wrong, it's,
It's so hard to belive that love will prevail.

Oh it won't rain all the time.
The sky won't fall forever.
And though the night seems long,
your tears won't fall, your tears won't fall, your tears won't fall
forever.

Last night I had a dream.
You came into my room,
you took me into your arms.
Whispering and kissing me,
and telling me to still belive.
But then the emptiness of a burning sea against which we see
our darkest of sadness.

Until I felt safe and warm.
I fell asleep in your arms.
When I awoke I cried again for you were gone.
Oh, can you hear me?

It won't rain all the time.
The sky won't fall forever.
And though the night seems long,
your tears won't fall forever.
It won't rain all the time
The sky won't fall forever.
And though the night seems long,
your tears won't fall, your tears won't fall,
your tears won't fall
forever.

Flash...


Poate a fost batalia de la Philippi, sau inspiratia Capidavei, sau Legionarii...
Astazi am visat cu ochii deschisi si am desenat. Am visat o legiune, Legio XIII Draconika...ea nu exista, dar am creat-o eu. Ea a campat in mintea mea...

Am trait in doua lumi paralele. A voastra si a mea. Dupa ani de antrenamente, mi-am selectat cei mai buni luptatori si i-am aranjat in formatie...nu vreau sa atac, ci sa ma apar. Vreau sa castig. Nu vreau sa ma conserv, vreau sa evoluez. Nu voi sta intr-un loc, ma voi misca.

Logica lumii dispare, regulile Mamei Naturi isi pierd conturul si raman supozitii. Unde este adevarul? Unde suntem noi? Unde fugim? Ce infruntam?

Refuz violenta, refuz raceala, refuz indiferenta si ignoranta...refuz umanitatea ca rezultat, pastrez utopia si imi deschid pumnul...pastila albastra sau cea rosie?

Inchid ochii...visez...ba nu, e realitatea nuda...

sâmbătă, noiembrie 01, 2008

Samhain Blessing


"Pentru fiecare sfarsit, un nou inceput..."

Este noaptea in care valul dintre lumea noastra vizibila si cea invizibila este cel mai subtire, cand tangibilul si intagibilul fac un corp comun si se creaza o punte de legatura intre cele doua. Este sarbatoarea focului, a luminii, a caldurii...un ramas bun Soarelui care a dat viata si a intretinut-o, este multumirea Mamei Naturi catre iubitul ei Soare, pentru Iubirea revarsata asupra ei, prin mangaierea razelor. Este noaptea in care sufletele care au parasit acest pamant, sunt aproape de noi. Este noaptea cand trupul si sufletul nostru, devin Unu, iar constientizarea adevaratului sine devine posibila. Linistea se asterne peste ratiunea noastra asemeni frunzelor aramii peste pamantul umed si rece. Intunericul patrunde si permite lumanarii sa straluceasca si sa ne arate calea...Blessed Be!

Samhain Night - Loreena Mckennitt

When the moon on a cloud cast night
Hung above the tree tops' height
You sang me of some distant past
That made my heart beat strong and fast
Now I know I'm home at last

You offered me an eagle's wing
That to the sun I might soar and sing
And if I heard the owl's cry
Into the forest I would fly
And in its darkness find you by.

And so our love's not a simple thing
Nor our truths unwavering
But like the moon's pull on the tide
Our fingers touch, our hearts collide
I'll be a moonsbreath by your side.