Sacrificiu vs Echilibru

SACRIFÍCIU, sacrificii, s.n. 1. Renunţare voluntară la ceva (preţios sau considerat ca atare) pentru binele sau în interesul cuiva sau a ceva; jertfă.

ECHILÍBRU, echilibre 4. Fig. Proporţie justă, raport just între două lucruri opuse; stare de armonie care rezultă din aceasta. (Fil.) Teoria echilibrului = concepţie potrivit căreia în mecanismul procesului dezvoltării este esenţială starea de echilibru între obiectul în dezvoltare şi mediul ambiant.

"Te poti sacrifica pentru ceva?"
"Depinde la ce ar trebui sa renunt...si pentru ce."
"La tine...pentru cei din jurul tau. "
"De ce as face asa ceva?"
"Pentru ca ai de ales: a crea sau a trai. Te vei putea dedica artei, daca cel de langa tine nu va intelege alegerea ta? Vei putea sa intretii o relatie, daca arta iti aduce satisfactii mai mari decat iti va putea aduce vreun om, vreodata? Te vei putea concentra asupra LUI daca arta este parte din tine si te va roade pe dinauntru daca nu-i acorzi ei intai atentie?"
"Mi-e frica, nu stiu, vreau sa fiu om si sa-mi imbratisez natura umana dar vreau sa-mi satisfac si dorinta de a crea."
"Atunci preferi sa le faci pe amandoua la jumatate din potential, cu pierderi si castiguri care vei incerca sa le echilibrezi toata viata? Vrei sa traiesti pe jumatate?"
"Doua jumatati se completeaza..."
"De acord, dar cum iti vei da seama daca tu alegi jumatatile care se potrivesc? Poti cauta toata viata completarea...e alegerea ta."
"Nu vreau sa aleg. Nu pot, nu stiu cum..."


Cand aveam 13 ani, m-am intrebat aceste lucruri. Acum, dupa cativa ani, cred ca stiu urmatoarea mea replica: "Eu aleg calea de mijloc. Sacrificiul este incomplet si inutil daca eu nu stiu cine sunt. Ar fi in van. Dar mai ales, sacrificiul, NU este necesar pentru ca reprezinta varianta extrema care poate fi doar un produs al orgoliului.Totusi, exista o cale de mijloc. Exista un punct de echilibru. Am sa-l gasesc, dar intai, am nevoie sa creez mediul stabil, in mine, in interior.

~Natura, in toate posibilitatile care ni le ofera...a creat o pozitie de perfect echilibru. Poate dura pana il gasim, unii il cauta toata viata, altii deloc pentru nu le pasa si raman in extrema.~

~What I dream of is an art of balance, of purity and serenity devoid of troubling or depressing subject matter. - Henri Matisse ~

Acum, astept urmatoarea intrebare...

Cubul

Eram incordata, ma dureau toti muschii, nu ma mai puteam misca. Brusc, imi vine o idee. M-am intins tare tare de tot si fara sa-mi dau seama am atins cu varfurile degetelor o hartie subtire care s-a rupt. M-a invaluit o lumina puternica. Am strans ochii dar deja ma dureau. I-am acoperit cu mainile, m-am frecat la ochi ca bebelusii, degeaba. Imi pierd echilibrul, sunt in picioare. Da, sunt in picioare si pot sta dreapta. Bratele nu imi mai imbratiseaza genunchii. Stau in lumina. Dar cum e posibil asa ceva?Unde sunt? O adiere blanda imi atinge pielea si ma mangaie. Simt lumina cum ma incalzeste din ce in ce mai tare. Imi este frica sa deschid ochii. Sunt imbratisata de o forma de energie care ma gadila usor. Zimbesc. Mainile imi sunt date jos de pe ochi. Nu trebuie sa vad, trebuie doar sa simt. Cunosc prezenta de langa mine, ii stiu vibratia, amprenta energetica, iubirea. Imi aduc aminte o fata. "TU esti..." Sunt luata din nou in brate si simt cum mi se sparg celule, explodeaza in sclipiri de lumina. Nu mai am corp. Sunt suflet, sunt fericire, sunt iubire neconditionata...sunt EU si sunt in siguranta.

Rendez-vous

Azi am dat nas in nas cu un demon de-al meu. Nu ne-am mai vazut de mult. L-am intrebat politicoasa de ce a venit. S-a uitat la mine cu ranjetul lui incontestabil, mi-a pus mana pe umar si cu o voce mandra mi-a spus "Pentru ca m-ai chemat." "Ah serios?" ii raspund eu ironic, "Vreau sa pleci!". El a ras. "Nu e asa usor. De data asta nu ma poti da la o parte." As fi vrut sa-l pocnesc in nas. Ma enerva. L-am evitat atat de mult timp, l-am ocolit, ca acum sa treaca peste vointa mea. Vai, ce nervi! "De ce nu mai pleci ca alta data?" "Pentru ca m-ai hranit destul cu indiferenta incat sa am vointa mea. De data asta raman." Mi-am incrucisat bratele. El a facut la fel. Zambea. Eu nu.

M-a urmarit toata ziua. In bar, in parc, pe ninsoare, in timp ce ma plimbam cu Raluca si mancam vata de zahar. El a tacut chitic dar era langa mine, fir-ar sa fie! In seara asta in schimb, mi-a aruncat o pastila. Am strigat de nervi..."Maturizeaza-te!!" Mi-a ras in fata. "EU sa ma maturizez? Ia incearca tu sa-ti rezolvi problema...sa vedem, poti?" Mi-am muscat limba. Avea dreptate, ciupercarul...

Nu castig nimic din lupta asta. Nu vreau sa renunt pentru ca asta ar insemna victoria altcuiva si sunt prea orgolioasa. Dar ma cam plictisesc si irosesc prea multa energie care as putea sa o folosesc mult mai creativ. Macar de-as fi atat de incapatanata si in alte situatii...

Mai bine ma bag intr-un film...

Pace!

Delir

Delir: Halucinatie, iluzie, extaz, frenezie...

O adiere de vant mi-a adus in nari mireasma parfumului lui. Stiu cine e. Mintea imi spune soptit "Misca-te...cauta-l"...Dar nu simt nevoia sa ma misc. Noi nu vorbim. Nu ne cunoastem. Nu ne-am intalnit. Existenta mea pentru el, si a lui pentru mine este visare, iar legatura noastra este delirul; il simti cand renunti la tot, la ideea de a lupta, la cea de a te preda, la asteptari si cerinte, la tot. Delirul nu poate fi cuprins in cuvinte pentru ca este format din simtire. Ratiunea a renuntat, se scufunda in intunericul umbrei si asteapta sa fie chemata.Este inexistenta controlului. Este imbratisarea sufletului. Noi nu ne mai asteptam, nu mai cerem nimic de la ceilalti, nu ne mai luptam...Doar ne bucuram, pentru ca stim ce ne leaga. Ne cunoastem delirul. Iar delirul...il luam impreuna...

Asculta.

Abia soptit...

Uite!... Te uiti? Ploua…
Da, ploua, cu apa din cer.
Picaturile parca vor sa treaca de geam,
Dar nu reusesc. De ce sa ma ude?

Simte!... Simti? E vantul..
Parca e decupat dintr-un film horror.
Afara, rafalele de vant te lovesc.
Stai aici cu mine. E mai bine.

Sa ne asezam, spectacolul incepe.
Marea sta in culise. Vantul asteapta.
Fumul de tigara se ridica langa mine
Iar eu, ma afund in bratele tale.

Luminile se sting, se trage cortina.
Valuri se ridica, se umfla, pleznesc
Vantul isi incepe concertul
Natura explodeaza, atinge apogeul…

……………………………………

Inauntru, in lumea noastra, e liniste,
Noi nu auzim nimic, suntem feriti.
Aud doar bataia inimii si respiratia.
Si iti spun ce simt, abia soptit.

Rainbow in the sky

there's a rainbow in the sky all the time don't be blind
there's a rainbow in the sky all the time don't be blind don't be blind


said you I'm living in my fantasy
but is you who are blinded from reality
the material world mean so much to you
you just can't get what I'm telling you

there's a rainbow in the sky all the time don't be blind don't be blind

cause in a town called sorrow there was joy
yes and there I met the painless tear
freed he expressed emotions that egos fear
my life is full of colors yeah my mind is clear

there's a rainbow in the sky rainbow in the sky

found I mercy in every sunrise
I am born again from the womb of the night
all I have I have left behind
minds' eye eyes eye a light will shine

there's a rainbow in the sky all the time don't be blind don't be blind
rainbow in the sky rainbow in the sky

[Ziggy Marley - Rainbow in the sky]
~the picture belongs to LittleBlackUmbrella.

Poezie de secunde...

~Betrayed~

I “love” to see the morning sun

Shine brightly on my body’s skin…

I love how all this has begun;

Tell me, darling, how’ve you been?

I see you smile, is that a good thing?

Or maybe just another mask?

Me? No, not another mood swing…

Don’t interrupt me. Don’t even ask!

You stay like that, in front of me…

As if you did nothing wrong.

You do not realize, I agree!

But let me tell you, won’t take long.

I know you lied…I ask you why?

Don’t raise your shoulders!

It’s useless trying to deny….

I looked through your folders.

Your silence leaves me cold,

And so does your tears.

It’s the oldest story ever told,

And also music to my ears.

See the boxes? I’m leaving you…

I know I said I wouldn’t.

I also said we’re through,

And stay…I think I shouldn’t.

Please, don’t beg, don’t crawl,

Your knees might hurt or even bleed.

My feelings shatter - All!

If to blame, then blame your greed!

I’m taking my leave now.

I don’t wish to see you, evermore.

Blessed Be! I gently bow,

Turn my back and close the door.

Realitate vs Visare

"To die: to sleep;
No more; and by a sleep to say we end
The heart-ache and the thousand natural shocks
That flesh is heir to, 'tis a consummation
Devoutly to be wish'd." - Halmet

Atunci ce este realitatea? Realitatea mea, nu este realitatea ta. Cum putem cere celorlati sa fie realisti? Daca voi considera fiecare om subiectiv, inseamna ca realitatea fiecaruia este diferita de a altuia. Cum putem cere unui om sa ne vada realitatea? Sa se ajusteze realitatii noastre si astfel, sa traiasca asemeni noua. Sa fie ca noi, sa ne...inteleaga. Dar de ce realitatea mea e diferita de a ta. Poate pentru ca eu sunt diferita de tine. Aceste diferente sunt exact legaturile care ne unesc si ne despart. De ce sa fiu ca tine? Nu sunt o imagine a ta reflectata in oglinda si nici nu voi fi realista in realitatea ta, ci voi fi, dar in a mea.

Noi percepem lumea inconjuratoare diferit, desi traim dupa aceleasi reguli.Totusi, aceste reguli, respecta liberul arbitru. E ca si cum am avea o marja de eroare care ne permite sa alegem ce sa facem, asimiland urmarile, fie ele bune sau rele. Poate aceste alegeri, timpul in care actionam, directiile diferite in care mergem, si mediul in care am crescut si in care ne dezvoltam, ne creaza o diferita perceptie a realitatii. Inseamna aceasta oare, ca fiecare este un realist in felul lui? Ca fiecare om are o doza de realism in sinele sau?

Dar, sa visam. Nu vorbesc acum de visul pe care il avem dormind, ci pe cel care il avem cu ochii deschisi. Visarea. Cand cream universuri paralele cu mintea prin simplul "si daca...", cand ne urcam pe un carusel si nimic nu ne mai opreste, pentru ca atata timp cat putem, ne vom imagina ce-ar fi daca, cum ar fi daca...si trece timpul. Sa fii boem, sa crezi ca totul e posibil, sa crezi in capacitatea omului de a fi bun. Sa speri ca oamenii nu au uitat sa iubeasca, sa fie sinceri, sa fie adevarati, fara masti. Sa incerci sa vezi partea buna din fiecare om...

Sau sa te pierzi. Sa incerci sa fugi de rau, de durere si de tristete cu toata puterea si cat de repede poti. Sa te izolezi intr-o lume, in care aplici niste imagini asupra celor din jur, imagini ale oamenilor care ai vrea tu sa fie, sau speri, sa fie. Sa fii lovit constant de realitatile celor din jurul tau care nu sunt ca tine si nu te pot intelege pentru ca tu te ascunzi, si iti este frica sa lasi pe cineva in lumea ta,de teama sa nu te raneasca.

Deci asa nu e bine. Atunci sa fim realisti. Sa vedem ca lumea este asa cum este, ca atata timp cat putem atinge, este dovada ca acel ceva exista. Tot ce nu putem vedea, inseamna ca pur si simplu nu exista. Sa respectam regulile, oricat de limitative ar fi, sa fim marionete ale societatii si un zombie al sistemului. Sa fim consumatorii unei lumi pe cale sa se termine, sa fim exteriori sinelui si sa uitam propria umanitate. Sa ne cream masti pe care sa le schimbam fata de fiecare persoana si sa ajungem sa credem ca "Eu" este "un termen relativ", si e treaba psihologului sa-mi spuna cine sunt eu, defapt. Sa traim de la piele, in afara, iar in interior sa vedem doar organe care pica, incet, cu timpul, sau brusc. Iar la sfarsitul vietii, sa ne intoarcem la o divinitate: "Daca existi, imi pare rau ca nu am crezut in tine, ma caiesc, vreau sa traiesc o vesnicie in Rai..." Penibil, as spune eu.

Nici asa nu e bine...Atunci? Nu stiu ce faceti voi, dar eu as lua cate un pic din realitate si din visare, as lua ce imi place, fara sa exagerez, as pastra un echilibru. Dar nu e chiar atat de usor, pentru ca balanta se poate dezechilibra de la un puf, de la un graunte. Dar numai eu pot restabili acest echilibru. Asa ca atunci cand ma oboseste sau ma plictiseste realitatea mea, inchid ochii, visez un pic, imi deschid ochii, zimbesc, si multumesc pentru lucurile frumoase din viata mea si pentru oamenii care ma fac fericita. Poate cateodata tind mai mult sa visez...dar oare...frumosul in viata noastra nu a aparut pentru ca am avut curajul sa visam?

Un om creator este un om care refuza realitatea care ii este impusa. El isi va crea propria realitate si va trai dupa propriul set de reguli, imprumutate dar traduse prin propria minte. El se va izola sau se va exterioriza dupa propriile nevoi, in momentul in care el va considera necesar acest lucru. El viseaza, pentru a crea, si traieste in realitatea lui.

Nu uitati sa traiti.
Nu uitati sa visati.

~Salvador Dali - "Lebede reflectand Elefanti" (1937)