O alta abordare...

Hehe, da stiu ce ziceti acum. Andrada a luat-o razna! "Copila, de ce nu inveti si de ce tragi de timp?" Ca nu's normala, de aia ;) Obisnuiti-va cu ideea :)))

Acum, sa las introducerile astea. Ma apuc imediat de invatat, promit :P

"Viata", actul I, scena 1...

Deeeci, am facut o nebunie dimineata asta. Imi beam cafeaua si m-am uitat la trailerele de la : "If Only", "The Notebook", "A walk to remember " si "P.S I love you", filmele mele de suflet. Vedeti voi, filmele astea au toate ceva in comun...iubirea. E o iubire neobisnuita, asa cum au stiu scenaristii sa o scrie si regizorii sa puna ideea in practica. De ce e asa dubioasa? Simplu...va spun eu ;)

In "If Only", ideea prezinta un cuplu indragostit. Ea, pana peste cap si nu ii este frica de ce simte. Pe unde pui, se muta in Anglia pentru a fi cu el si isi continua cariera ca muzician. El, mare afacerist, concentrat pe cariera, o iubeste, dar nu stie cum sa ii arate. Asa ca destinul, o ia pe Ea de langa el. Ea moare. Daaaar, El primeste a doua sansa, sa retraiasca ultima lor zi impreuna. La inceput e debusolat dar isi propune sa se foloseasca de aceasta oportunitate si face tot ce ii sta in putere sa ofere relatiei lor, o zi, "in care doar ei conteaza".

"The Notebook" este povestea clasica a unui baiat de la tara, simplu, care se indragosteste de o fata "de la oras", dintr-o familie bogata. Ei amandoi traiesc vara aceea la intensitate maxima, ce sa mai, cata iubire pot duce, au dus'o. Acum apare problema. Familia ei nu e de acord cu relatia lor, normal. Mama Ei mai ales. La sfarsitul verii, el se inroleaza in armata si pleaca. Ii promite sa-i scrie, si ii scrie. Scarba de mama ce face? Ascunde toate scrisorile sa o faca pe Ea sa creada ca El, sau nu-i mai pasa...sau a murit. Ea, sufera, dar merge mai departe. Anii trec, Ea logodita cu altul, El, viu, se intoarce din armata. Se intalnesc...si restul nu va mai zic. ;) (si aici nu e un cliseu, iar daca ve-am trezit interesul...o sa fiti uimiti)

In "A walk to remember" ne intoarcem in liceu. Alta poveste clasica. El, tipul smecher, frumos, dorit de toate, Ea, fiica preotului, cuminte, draguta, tacuta, luata peste picior de toata lumea, dar careia pur si simplu nu-i pasa de ce cred ceilalti despre ea. Ea ajunge sa-l mediteze. El dupa o perioada in care vrea sa ascunda "chestia asta a lor" ca sa nu rada prietenii de el, se indragosteste de Ea. Si Ea la fel, dar Ea stie un secret al ei, pentru care se abtine sa-i arate lui ceva. Amandoi ajung sa treaca peste aceasta abtinere, si traiesc iubirea cea mai curata si cea mai intensa a vietii lor. Sfarsitul e interesant, si o lectie, mai ales pentru El, care ii schimba viata...

Iar "P.S I love you", nu cred ca putem spune despre acest film...ca e un cliseu. Nu nu :D De ce? Pai, Avem un cuplu, casatorit, care impartasesc o iubire incredibila. Societatea o influenteaza pe Ea. Se preocupa de cariera prea mult, vrea copii, dar pana nu se rezolva situatia financiara, nu-si poate "permite" un copil. El, irlandezul tipic, vesel, cantaret (asta face el...canta :)))), traieste din iubirea pentru Ea, "I know what i want because i'm holding it right now" (cu ea in brate). Isi asuma riscuri, optimist si e cel mai solid suport al Ei. El moare, dupa ceva tumoare parca. Stiind ca urmeaza sa "plece din viata", ce face nebunul? Vine cu o idee inovatoare. Ii planifica Ei un an, in care va primi scrisori de la necunoscuti, sau de la cei din jur, familie, prieteni, prin care ii spune ce anume sa faca, unde sa mearga etc. El practic, prin aceste scrisori, o ajuta sa-si continue viata. "Viata s-a schimbat asa cum o stiai"...El o ghideaza intr-o noua viata, fara el...si cat de frumos reuseste sa faca asta...Ce e fain in filmul asta e ca incepe cu sfarsitul si merge mai departe. Lectia? Sfarsitul nu e un final, ci e o schimbare a situatiei initiale...

Intrebarea poate sa apara. "Ok, dar mai e un punct comun ale filmelor, moartea..." Asa e, moare cineva. Acesta e motivul pentru care "P.S I love you" este ultimul despre care am scris. Moartea nu e tragica. Hmm, si se pare ca lovesc un nerv sensibil al oamenilor aici: frica de a pierde persoana draga. E probabil cea mai mare frica. Dar cand o depasesti, realizezi ca defapt, tu singur, ca om, te limitezi. De ce sa iubesti cu jumatate de masura? Iubeste plenar, complet, fara teama sau frica. Orice s-ar intampla, daca e sa fie, va fi. Daca nu, nu. Mergem mai departe, invatam lectiile si ne continuam viata mai completi, mai constienti de propria persoana. Asa crestem, asa ne maturizam, prin lectiile vietii. Iar daca ne gandim la abordarea mai spirituala, daca ne-am asumat ca suflete inainte sa ne incarnam, lectiile care sa le traim in viata actuala, atunci de ce le-am refuza, noi le-am ales pentru noi ca sa invatam ceva din ele. Practic nu exista lucruri bune si rele in viata noastra, ci doar cat de mult am invatat din tot ni s-a intamplat. Si cum ar fi daca am vorbi despre "probleme", ca "provocari". Da, da, provocari aduse de viata in fata noastra ca sa mai invatam ceva si sa devenim, OAMENI, in adevaratul sens al cuvantului.

Ah da, si sa ne lasam de abordarea "Sunt femeie, normal ca sunt geloasa" sau "Sunt femeie, ce vrei mai mult de la mine?" etc, sau "Sunt barbat, nu-mi cere sa fiu sensibil, eu trebuie sa fiu puternic" si "Eu sunt barbatul in casa asta, eu sunt capul familiei, orice spun, am dreptate tot timpul"....wow, uite cum ne discriminam singuri...cum sa mai cerem de la ceilalti sa nu ne discrimineze...offf. Un om foarte destept mi-a spus o data, "Femeie sau barbat, in primul rand, suntem cu totii oameni"...think about it...

Cred ca v-am lasat cu niste intrebari in cap acum, dar eu nu va dau raspunsurile. Fiecare trebuie sa-si gaseasca propriile raspunsuri...Eu le-am gasit pe ale mele :)

Iubiti dubiosii mei ;)


p.s. Te iubesc ;)