Trecut...

Ce inseamna trecutul? Oamenii spun intotdeauna ca cine esti acum, reprezinta un cumul a tot ce ti s-a intamplat pana acum...bun, dar atunci de ce inca ne este frica sa ne uitam in spate? Cu ce putem rezolva lucruri care au murit in trecut? Cum putem vindeca rani vechi, pe care le consideram, rational cel putin, vindecate...inchise...De ce vrem sa redeschidem usi inchise de mult? Ca sa ce? Nu avem putere asupra lor...si mai ales, asupra ce se ascunde dupa ele.

Si ramanem muti. Stiu ca nu pot sa schimb ceva din trecut si in naivitatea mea, sper sa existe macar o solutie...mai ales ca ma macina...Ce pot sa fac? Sa rascolesc? Sa aduc oamenilor aminte de acel moment in trecut in care ceva a murit, sa-i fac sa sufere din nou? Nu! Nu am dreptul asta. Nu am nici un drept sa aduc ceva la viata dupa ce toata lumea a acceptat o moarte si a hotarat sa mearga mai departe. Nu...niciodata nu am avut dreptul sa fac ceva...am actionat gresit, nu m-am gandit la consecinte, nu am analizat in liniste nimic si am actionat dupa ... nu stiu ce...iar undele au lovit oameni dragi. Pentru asta nu am dreptul sa vorbesc, sa fac ceva, sa mai traiesc pentru ei. Dar sunt egoista...pot sa ii las pe unii, si pentru unii sa lupt...pot sa uit...dar la ce bun?

Invat ca actiunile negandite in prealabil, provoaca reactii si unde care se propaga si provoaca distrugeri nebanuite, adanci...unde pierzi oameni. Da, am fost invatata ca oamenii vin si trec prin viata noastra si nu trebuie sa incerc sa-i opresc din drumul lor...dar atunci cand alterezi un echilibru la care tu nu ai participat? Cand "pici din plop" si strici ceva care s-a cladit in ani de zile...asta cum se numeste? Oamenii rai, care omoara...sunt pedepsiti de lege...Legea Sufletului cum pedepseste? Printr-un mic iad...de ganduri, regrete, durere, suferinta din care nu poti sa te misti, ca pentru locul asta ti-ai castigat dreptul...

Si-ti continui drumul in viata. Si respiri adanc. Si inveti. Si aplici ce ai invatat. Dar mai ales, te asiguri ca faci tot posibilul sa arati oamenilor, sa-i faci sa inteleaga, ca viata nu e o joaca de copii, in care dupa ce te-ai jucat toata ziua te intorci acasa si mama iti spala hainele pline de murdarie si iti pune in fata o masa calda...nu nu! Te intorci la o casa goala, poate plangi, dar nu te ajuta. Poate lovesti ceva...dar nici asta nu te ajuta. Poate taci, si stai in liniste, fara ganduri, privind in gol...sau dormi, si speri in naivitatea ta de copil care inca alege sa creada in zane, ca te vei trezi si iti vei da seama ca defapt a fost un vis urat...

Imi este frica. Dar stiu ca trebuie sa ma ridic cumva. Stiu ca "E doar inceputul..." si mai am multe suturi, si multe mangaieri. Si mai stiu ca, exista oameni care ofera o imbratisare unui condamnat...

Ma simt dezechilibrata...si chiar daca balanta se clatina, numai eu pot sa o echilibrez. Nu la ce era inainte, ci la un nou echilibru, diferit, care sa ma ajute sa merg din nou. Pentru ca de fiecare data cand cad, invat din nou sa merg, din ce in ce mai bine...astept doar momentul sa ridic fata la cer si sa nu imi fie frica sa ma uit la soare...