Cand ma uit in mine...

Am momente cand iau o pauza si ma gandesc la lucrurile care ma inconjoara, la oameni, la reactii, la zambete si lacrimi. Si sfarsesc multumind, nu stiu cui, pentru tot. Nu ati observat ca de cele mai multe ori, ca oameni, tindem sa cerem? Unii merg la biserica/templu si ii cer unei divinitati ceva pentru ei sau pentru cei apropiati, altii cer de la cei din jur, altii au asteptari, altii isi doresc...si tot asa. Fiecare dintre noi trece prin astfel de momente, in care cerem ceva pentru ca avem senzatia ca ne lipseste, si pentru ca ne este prea greu sau imposibil sa ne procuram sau pur si simplu e mai usor sa punem pe cineva sa ne dea...apelam la cineva din exterior. Un nene foarte destept mi-a spus o data, ca tot ce putem avea nevoie in viata asta, si tot ce ne-am putea dori, sta deja in noi, si toate solutiile la intrebarile noastre, zac in noi, trebuie doar sa acordam un pic de timp, sa cautam. Noah poate ca nu gasim din prima, dar si cand gasim, ce fain e, hehe. Asa ca, de ce sa mai pierdem timp intreband pe unul si pe altul, cand ei si asa ne vor da raspunsuri la care ei au ajuns prin propria lor experienta si au inteles prin perspectiva lor, si in plus, nici macar nu sunt raspunsurile noastre, atunci de ce sa ne chinuim sa le "traducem", sa le intelegem si sa le aplicam in lumea noastra? (chiar daca de multe ori se intampla sa nu iasa bine si cum ne-ar trebui). Nu pierd din vedere faptul ca unele sfaturi, chiar ne pot indruma sa ajungem la propriile noastre raspunsuri...perfect valabil, dar acum vorbesc despre altceva.

Mie mi s-au parut foarte tari si adevarate cuvintele acelui nene asa ca am incercat sa le aplic. Si a mers. Am luat lucruri mici, dar am incercat si ceva mai mare. Si acum, ma bucur de efecte. Sa va explic. Eu de muuult timp am simtit nevoia unui om langa mine, care sa ma completeze, sa ma iubeasca, sa ma ia in brate, sa abereze cu mine si sa ma faca sa rad. Normal pana aici nu? Ei bine...aproape. De ce zic asta? Pentru ca defapt, ce faceam eu cand imi doream aceste lucruri? Simteam ca ceva lipseste asa ca am inceput sa caut completarea in exterior. Gaseam cateodata, dar niciodata nu ma multumea plenar, pentru ca acele manifestari nu erau constante, si ma epuiza intr-un fel sa inteleg, de ce nu poate sa fie doar bine. De aici se formau multe intrebari si ma tot departam din ce in ce mai mult de sursa problemei..."You are confusing the issue!" cum e o replica intr-un film haios (Smiley Face). Deci simteam ca ceva nu e in regula...bun, e un inceput...atunci ce Dumnezeu sa fac? Pauza, desigur...iar in lipsa de ocupatie si plictiseala majora mi-am zis sa incerc sa aplic si solutia aia. Si ce am facut? Mi-am pus intrebarea ce lipseste...mi-am raspuns singura...iubirea. Tot ce faceam, tot ce ziceam, subiectele pe care aberam, toate se invarteau in jurul iubirii, de toate felurile. Si daca imi lipsea...am vazut ca din afara, oricat de mult incercam...nu primeam destula si in mod clar, nu constant...logic nu? Mai ramanea o singura solutie. Sa o caut in mine. Bine bine, imi zic, dar unde? Se gaseste vreo harta sau ceva? O harta a comorilor care sa scrie un X pe ea in locul acela secret la care ajungi numai daca faci 10 pasi cu ochii legati, etc? Nu chiar...Practic ce trebuia sa fac era sa ma iubesc pe mine. Dar Doamne iarta-ma, nu-s narcisista! Si iara ma vedeam cum sar la concluzii repede. Sa ma iubesc pe mine...cum? Am ras eu ce am ras pana mi-am dat seama ca e foarte simplu. Am inteles ca sa te iubesti pe tine inseamna sa te accepti asa cum esti, sa nu te judeci, sa nu te compari cu altii, pentru ca fiecare este unic in felul lui dubios, sa te respecti, sa te ingrijesti, sa iti oferi atentie, sa ai grija sa fii fericit/a, sa zimbesti cand te trezesti dimineata, sa te bucuri de toate lucrurile din viata ta, pentru ca ele vin sa te ajute...sa fim seriosi, de cate ori nu vi s-a parut ceva rau, dupa o perioada, un "sut in fund" care v-a facut sa faceti cativa pasi in fata? Ah si ceva important pentru mine, atunci cand cineva ma roaga sa ma descriu, ce imi place bla bla, eu sa nu prezint doar defectele, ce nu imi place, ci sa stiu sa zic si lucruri frumoase (si adevarate) despre mine, calitati, pastrand un echilibru desigur. Sa stiu cine sunt, spre ce ma indrept si sa imi asum propriile alegeri, chiar daca au fost gresite. Sa ma cunosc. Astea sunt lucruri care dureaza o viata intreaga si atata timp cat nu exagerezi, chiar se poate ajunge la o stare de implinire sufleteasca in care capati incredere in tine iar stima de sine, chiar incepe sa prinda contur. Si inca ceva, sentimentul de a-ti rezolva singur o problema, e genial. Eu am depasit multe frici asa, si chiar m-a ajuta.

Asta nu inseamna ca nu am nevoie de nimeni...Normal ca nu! Sunt fiinta umana care are nevoie de oameni. Bine, ma pot distra si singura, (am prieteni imaginari si mai obisnuiesc sa vorbesc si singura, hehe) dar totusi...sunt dependenta de prezenta umana in jurul meu si am atata iubire in mine incat am senzatia ca explodez, si frumos e ca exista oameni langa mine pe care ii iubesc mult si le ofer toata dragostea mea iar asta ma ajuta din punct de vedere psihic si emotional, enorm. Imi place sa iubesc, ador sentimentul asta, si tot ce fac din iubire neconditionata, doar de dragul de a o face, fara sa astept nimic inapoi, imi da o stare de multumire, in care pur si simplu, zimbesc si ma bucur.

Si asa, ajung sa multumesc. Multumesc pentru ca am prieteni care ma asculta cand spun lucruri fara noima, care ma lasa sa plang, care sunt nebuni si imi dau si mie din nebunia si delirul lor, care ma inspira sa scriu, sa pictez, sa desenez, care ma cearta cand e nevoie, care imi arata unde gresesc, care sunt sinceri, si nu le este frica sa fie ei insisi in preajma mea, care ma lasa sa privesc in inimile lor si se deschid, si care ma lasa si pe mine sa ma deschid si sa ma descopar. Multumesc pentru oamenii din viata mea care reprezinta exemple de umanitate si bunatate, pentru cei care conteaza lucrurile mici. Pentru cei care ma fac sa ii iau in brate pur si simplu si pentru cei care m-au slefuit, prin metode mai dure sau mai fine....si multumesc pentru toti cei care vor mai trece prin viata mea...

Va multumesc la fiecare in parte!

Prietenii mei sunt muzele mele....... ;) ... over and out :))))