Astazi am stat de vorba cu un actor, la o cana de ceai. Am povestit verzi si uscate, am facut pauze de ras, si ne-am impartasit experienta de viata. La un moment dat, m-a intrebat daca am incercat sa scriu vreodata un scenariu. Am dat din cap afirmativ. "Bine...Te-ai gandit cum ar fi sa-l aplici in viata de zi cu zi?" M-am uitat la el, un pic stramb. "Cum adica?". "Simplu. Sa incerci sa iei fraiele in mana si sa incerci sa detii controlul asupra altor persoane. Cunosti oamenii, le dai voie sa se deschida destul cat sa-ti formeze o imagine in cap, si apoi tu ii legi asemeni unui papusier, pentru a incepe manipularea. Sunt cativa pasi care pot fi aplicati:
1. Intri intr-o situatie care angreneaza mai multe persoane.
2. Iti alegi 3-4 persoane de baza in jurul carora dezvolti o intriga.
- nu poti merge mai departe daca nu te convingi singur ca acea situatie este adevarata.
3. Castigi increderea oamenilor.
- Aminteste-ti ca din acest moment tu nu mai constientizezi planul. Ai intrat in propria creatie. Tu crezi ca filmul este adevarat.
4. Devii indispensabil.
- Pozitia ta e stabila si bine inradacinata.
5. Oamenii incep sa iti ceara sfaturi. Sfaturile tale sunt cele care vor fi semnele de circulatie pe drumul pe care ai pornit."
L-am oprit. Ma deranja ca cineva s-ar putea gandi la asa ceva. Dar eram curioasa. Ce se intampla mai departe?
"6. Te detasezi. Observi. Iti lasi creatia sa se manifeste."
"Bine, si apoi?" am intrebat intrigata. "Apoi exista riscurile. Te poti pierde in propria creatie si sa te intrebi, de ce ti se intampla tie asta, daca finalul este trist. Dar finalul tragic are loc atunci cand fara sa-ti dai seama...aplici aceasta tactica inconstient.Si totusi, ce este un final daca nu este urmat de un nou inceput?" Am tacut. Nu stiam ce sa spun, nu cred ca puteam spune ceva. Era unul din cele mai periculoase jocuri inventate vreodata. "Pare diabolic nu?" m-a intrebat nonsalant. "Este diabolic. Si toata lumea face asta in propria viata. Doar motivele pot indulci jocul. Motivele sunt singurele care te fac sa intelegi persoana care aplica aceasta tactica, sau sa o judeci. Dar intreaba-te...tu de cate ori ai facut-o?"
"Toti facem asta, si in 95% din cazuri, o facem inconstient. De fiecare data cand vrem ca o situatie sa se rezolve in castigul nostru. Creierul uman foloseste tactici de strategie si calculeaza fiecare miscare, plus incearca sa prevada eventuale posibilitati, variante de raspuns, de la ceilalti din joc. E ca la sah. Da, suntem capabili de orice pentru a ne fi bine. Dar acest orice este limitat, doar de lungimea noastra de unda...de acel "cat de departe poti merge". Suntem proprii nostri scenaristi, iar viata, este opera noastra de arta. Suntem actori, iar viata ne este scena. Scenariul nu ni-l face Dumnezeu...noi il scriem, replica cu replica..."
Ceaiul meu se racise cand el terminase monologul. S-a uitat la mine, a observat cat de socata eram. Mi-a luat mana si m-a intrebat " Acum te-ai trezit in spatele gardului si poti observa obiectiv. Ce o sa faci acum?"
